The migration of Romanian women in the 1990s and early 2000s
The migration of Romanian women in the 1990s and early 2000s
This section describes the Romanian economy after the fall of Ceaușescu regime. After being made redundant from the Post Office, Liliana works in a bar. She does not like it and decides to migrate to Italy, as many other Romanian women did in those times of economic crisis in search of greater independence and better opportunities.
Q: What year did you leave for Italy and why?
A: I left for Italy as a badanta in 2005–2006, I think. I said to myself: let me see how it is. If I can manage, I’ll stay; if not, I’ll go back to Romania. In 2000 I was made redundant at the Romanian Post Office, after having worked there for 10 years. After restructuring and the modernization of the information management system, I was let go. Then I worked another 6 years in a bar, but that profession didn’t suit me, then another period in various jobs. Nothing was stable.
Q: From the 2013 interviews I remember you said: I didn’t want to walk between the tables and have men grab my backside… A: Those who dared would get a tray to the head. Because they’d get bolder after too many glasses of alcohol…
A: After 1989, many factories had closed, people had no more work and had taken to drinking. That’s how they understood democracy: I can do whatever I want, to whoever I want, whenever I want… I ended up in Italy and it seems I managed. I came home only once a year, on holiday. I worked for several elderly people, 15 years in total. I cared for many of them right to the very end.
Q: Did you see them die?
A: Yes, I saw them. They died with me present. Death is ugly, always. [And she tells me about the death of her father-in-law, upon her return to Romania, and then another story] Why did I go to southern Italy? That’s where I found a lead — I knew the salaries were low. They weren’t serious about contracts. I found an acquaintance who was able to introduce me — meaning find me work with a family that needed a live in care worker, in exchange for a fee of 300 euros that you paid her. After more than 10 years in the south, I managed to find a contract in northern Italy, in Bologna and in Verona. There it was better in terms of pay and contract, and working conditions. All those years I only took one month of holiday a year.
Q: What stories from your work will you tell me?
A: I’ll tell three stories. I’ll start with an ugly one. Education matters.
Migrația femeilor românce în anii 1990 și începutul anilor 2000.
Această secțiune descrie economia românească după căderea regimului Ceaușescu. După ce a fost concediată de la Poștă, Liliana lucrează într-un bar. Nu-i place acest loc de muncă și decide să migreze în Italia, așa cum au făcut multe alte femei din România în acele vremuri de criză economică și de dobândire a independenței/căutare a oportunităților.
Q: În ce an ai plecat în Italia și de ce?
A: Am plecat ca badantă în Italia în 2005-2006, cred. Mi-am zis mie însămi: să văd cum e. Dacă rezist, rămân, dacă nu rezist, mă întorc în România. În 2000 am intrat în șomaj la Poșta Română după ce lucrasem acolo 10 ani. După restructurări și modernizarea sistemului de gestionare a informației, am fost disponibilizată.
Apoi am mai lucrat 6 ani într-un bar, dar meseria asta nu mă prindea, apoi încă o perioadă în joburi diverse. Nu era ceva stabil.
Q: Din interviurile din 2013 îmi aduc aminte că ai spus: nu voiam să trec printre mese și să îmi pună bărbații mâna pe fund…
A: Își luau și tăvi în cap, care îndrăznea. Că mai îndrăzneau după un pahar mai mult…
Q: După 1989, se închiseseră multe fabrici, oamenii nu mai aveau de muncă și se apucaseră de băut. Așa au înțeles ei democrația: pot să fac ce vreau, cui vreau, când vreau… Am ajuns în Italia și se pare că am rezistat. Veneam o singură dată pe an acasă, în vacanță. Am lucrat pentru mai mulți bătrâni, în total vreo 15 ani. Am avut grijă de mulți până în ultima clipă. I-ai văzut cum mor?
A: Da, i-am văzut. Cu mine mureau. Moartea este urâtă, tot timpul. [și îmi povestește despre moartea socrului ei, la întoarcerea în România, și apoi o altă poveste] De ce am plecat în Italia de Sud? Acolo am găsit un fir, știam că salariile sunt mici. Nu erau serioși cu contractele. Am găsit o cunoștință care a putut să mă introducă – adică să îmi găsească de muncă la o familie care avea nevoie de o badantă, contra unei taxe de 300 de euro pe care i-o dădeai.
După mai bine de 10 ani în sud am reușit să găsesc contract în nordul Italiei, la Bologna și la Verona. Acolo a fost mai bine cu plata și cu contractul, cu condițiile de muncă. În toți acești ani luam doar câte o lună de concediu pe an.
Q: Ce povești din munca ta îmi spui? A: Spun trei povești.
A: Încep cu o poveste urâtă. Educația contează.