The Objectification of the Migrant

The Objectification of the Migrant

A story that highlights the emotional and cultural toll of migration and how care work necessitates collaboration with the family members of the elderly, as well. A story related to the way of thinking of some persons from the south of Italy shows that the lack of education impacts on the quality of care work.

A: I had been caring for an elderly woman from Specchia, in southern Italy. After that elderly woman died, I was approached by another family to care for their elderly woman. I went to a meeting to discuss the conditions, to find out more. At that meeting, the son of the elderly woman came and said that they already had a Romanian badante who was caring for his mother, but that they wanted do dismiss this Romanian woman becuase she was treating his mother too kindly…

Q: What do you mean, too kindly?

A: The way elderly people with senile dementia are — they fix their attention on a person close to them: a son, a grandchild, it doesn’t matter what… The elderly woman would shout at the son and say all sorts of things to him. The Romanian badanta would speak calmly with her, tell her to calm down, but couldn’t get her to stop shouting at the son, and that bothered him. He wanted someone who could make the old woman be quiet. I told the Italian that I would not push out a Romanian badante so I could take her place — that it didn’t seem right to me, especially since the badante was doing her job.
And here is the climax of the story. After we had been talking for an hour and I had explained all of this to him, this gentleman asked me: “No offense, but do you speak Italian?” I said there was no point in answering that question. What language have we been speaking up until now? I asked him. I left the meeting and he was shouting after me: “Are you coming to work, are you coming?” What was the point of answering anymore. [We laugh]

Q: This story is meant to say that in care work, the patients are not only the elderly, but also their families.

A: Yes, but something else too. It’s not hard to work with the elderly — it’s hard to work with their families, because you depend on them.

Their family supplies you with food, with medication, with dressings; a great many things depend on them. In the worst cases, you come across families that don’t really buy food for the badanta. And if they don’t give the badanta food, sometimes they don’t buy it for the elderly either. And so some badante buy food for the elderly themselves, because they don’t want to eat in front of them while they look on. It’s not like that everywhere. Some do buy… But this story is ugly because it shows that this Italian wanted to get rid of one badanta in order to hire another. If the negotiation starts like that, it means you’re dealing with individuals who talk to you as if you were an object — they don’t take you seriously… They don’t even notice what language you’re speaking!

Obiectificarea migrantului

O poveste care evidențiază impactul emoțional și cultural al migrației și modul în care munca de îngrijire necesită colaborarea și cu membrii familiilor persoanelor în vârstă. O poveste legată de modul de gândire al unor persoane din sudul Italiei arată că lipsa educației are impact asupra calității muncii de îngrijire.

A: Eu avusesem grijă de o bătrânică din Specchia, în sudul Italiei. După ce acea bătrână a murit, am fost căutată de o altă familie să am grijă de bătrâna lor. M-am dus la întâlnire ca să discut condițiile, să mă interesez. La acea întâlnire a venit fiul bătrânei și a spus că ei aveau deja o badantă româncă care avea grijă de mama lui, dar că voiau să o dea afară pe această româncă pentru că se purta prea frumos cu mama lor…

Q: Cum adică se purta prea frumos?

A: Cum sunt bătrânii care au demență senilă și prind în vizor o persoană apropiată: un fiu, un nepot, nu contează ce… Bătrâna țipa după fiu și îi spunea tot felul de lucruri. Badanta româncă vorbea calm cu ea, îi spunea să se liniștească, dar nu reușea să o facă să nu mai țipe după fiu și pe el asta îl deranja. Voia pe cineva care să facă bătrâna să tacă.
I-am spus italianului că eu nu dau afară o badantă româncă ca să vin eu, că nu mi se pare corect, cu atât mai mult cu cât badanta își făcea treaba.
Și aici este punctul culminant al poveștii.
După ce vorbim o oră și eu îi explic toate astea, acest domn mă întreabă: „Nu te supăra, dar tu vorbești italiana?”
Am spus că nu are sens să îi răspund la această întrebare. Ce limbă am vorbit până acum? îl întreb.
Plec de la întâlnire și el striga după mine: „Vii la serviciu, vii?” Ce sens avea să mai răspund.
[Râdem]

Q: Povestea asta este pentru a spune că în munca de îngrijire, pacienții nu sunt numai bătrânii, ci și familia lor. 

A: Așa, dar și altceva. Nu este greu să lucrezi cu bătrânii, este greu să lucrezi cu familia lor pentru că depinzi de ei.

Familia lor te aprovizionează cu mâncare, cu medicamente, pansamente, de ei depind foarte multe. În cele mai rele cazuri dai de familii care nu prea cumpără de mâncare pentru badantă. Și dacă nu îi dau badantei de mâncare, uneori nu cumpără nici bătrânilor. Și atunci unele badante cumpără ele mâncare și pentru bătrâni, pentru că nu vor să mănânce în fața lor și ei să se uite. Nu este peste tot așa. Unii cumpără…
Dar povestea asta este urâtă pentru că arată că acest italian voia să scape de o badantă, ca să angajeze o alta. Dacă începe așa negocierea, înseamnă că ai de-a face cu indivizi care vorbesc cu tine ca și cu un obiect – nu te iau în seamă… Nici măcar nu sunt atenți la ce limbă vorbești!