The Fragility That Began in Italy and the Return to Romania. Lack of Legal or Partial Contracts

The Fragility That Began in Italy and the Return to Romania. Lack of Legal or Partial Contracts

This section talks about the long-term implications of lack of legal or partial contracts in Italy. If migrant care workers work legally with less than 10 years of contracts, this translates in lack of pensions and more burden put on Romanian workers when they get older.

Q: Why did you feel you wanted to come back?

A: The symptoms of rheumatoid polyarthritis began in Bologna. Perhaps genetic, perhaps because I pushed myself doing physical lifting work. The cold in the houses in the south — 17 degrees Celsius indoors in winter, with tiled floors, no heating. In winter in Grano we had heating for one hour a day, from 5–6 in the evening. And they’d turn it on when I was off, because that’s when they were visiting — so they could sit in the warmth.
The bedsheets felt wet – that dampness from the house eats into you. It was colder inside the southern houses in winter than in our Romanian houses in winter, even without a fire. You don’t find that kind of dampness back home. The bones start creaking like the Tin Man from The Wonderful Wizard of Oz. With every step the bones made a sound: creak, creak. Moreover, in Verona the son of the elderly woman I had cared for couldn’t register me as a resident — the house was in a nephew’s name. I had the right, but I couldn’t obtain residency. I knew the elderly woman was fading, I didn’t think there was much point in staying in Verona — especially since she had violent senile dementia. And I had already been there for over 2 years. I came back to Romania so I could get medication… Otherwise, in Romania, during the one month I came on holiday, I didn’t have time to go to a doctor. And I didn’t get treatment in time… In Italy I did not check my health at all. If I had stayed at home, if I had done the tests and taken the pills early, I would have stopped the disease.

I wouldn’t have reached the level of inflammation I have now. I made the mistake of feeling pain and not seeking treatment — I thought it was from the weight I was lifting. When the pain became very severe, I could no longer manage and I left to take care of myself too.
[She shows me how her fingers and toes are bent and inflamed severely from the rheumatoid polyarthritis. Same with knees and other parts of her body].

Q: It seems we have lost the Romania–Italy Year — an opportunity to fight for the rights of Romanian women who have emigrated. There needs to be an awareness campaign among Romanian women and with the Romanian and Italian state institutions so badanti do not work without an contract.

A: Badanti came to Italy out of necessity. I worked that way [without a full time legal contract] because contracts simply weren’t offered. Where do you stay while you look for a family that will give you a contract?

But, since I came back to Romania, I don’t like it. People are rough around the edges. Everyone thinks you have a lot of money. The one thing I do enjoy — going for a walk, going to a restaurant. I have no reason to do volunteer work. With money I can’t find work because I have severe pain. A rheumatoid arthritis crisis — 3 months in bed. It depends where it catches you. On top of which I have the status of disability pensioner. Even though by law I have the right to work, no one will hire me: I need to work in a warm environment, in a seated position, with no more than 2 kg to lift.

[She shows me the major deformities of her hands and feet from arthritis, the fact that she cannot bend her fingers, that putting on shoes is very difficult.]
I cannot live on the 1,200 lei I currently receive as a pension. Last year I had a crisis. It kept me in bed for 3 months and I lost 20 kg. Then the cervical spine problems started — my husband would massage me. I couldn’t pull my own trousers up, I was like the old women I used to care for. The pills you take are very harsh. Hair falls out, blood runs from the nose — I had intolerances. Now I take pills that stop me from feeling the pain.

And after I came back to Romania I also stayed with an old woman for a while. Also with dementia. She mistook me for a childhood friend. But I don’t like living in the country and not sleeping in my own home. I wouldn’t accept that, and besides, it’s not the same money. When you’re far away and making a sacrifice, you earn 1500 euros in north of Italy and 600 euros in south. In Iași you get 1,500–2,000 lei a month, which means 280-380 euros a month.
The people who look for me, look for me only to care for their parents with senile dementia. I’d go for a few hours, but not to sleep there. If I’m in Romania, I need to be at home.

Still, the small successes bring me joy. A taxi driver who remembers me after 30 years because I worked at the counter at the Post Office. Others who call at Easter, Christmas, New Year’s Eve. At Easter, Dina’s son called — and on my birthday too. To call after a few years means something, a small trace was left behind by me… That makes up for the callousness I see.

I’m sorry I spent so little time with my parents. I would have come back much sooner, but my parents took care of each other — I don’t know if it was worth it… Having been away for so long, you no longer know which country is good for you. You miss home; when you come back, you’re envied for no good reason. When you go there, there’s no real life there — a gilded cage. It’s not quite a cage — you start to become a stranger wherever you go, and at home you’re a stranger too. You feel foreign and others see you as foreign. You notice the differences in mentality.

Fragilizarea începută în Italia și întoarcerea în România

Această secțiune prezintă implicațiile pe termen lung ale lipsei contractelor legale sau parțiale în Italia. Dacă lucrătorii migranți în domeniul îngrijirii lucrează legal cu contracte de mai puțin de 10 ani, acest lucru se traduce prin lipsa pensiilor și o povară mai mare asupra lucrătorilor români atunci când îmbătrânesc.

Q: De ce ai simțit că vrei să te întorci?

A: Au început simptomele de poliartrită reumatoidă cu începutul la Bologna. Poate genetic, poate pentru că m-am forțat să fac munci fizice de ridicare.

Frigul din case din sud – 17 grade Celsius în casă iarna, cu gresie pe jos, fără încălzire. Iarna la Tricase aveam încălzire o oră pe zi, de la 5-6 seara. Și o puneau când eram eu liberă, că atunci erau ei în vizită, ca să stea ei în căldură.

Cearceafurile spuneai că sunt ude, umiditatea aia te mănâncă din casă.Mai frig era în casa din sud iarna decât în casele noastre din România, iarna, chiar dacă nu făceai foc. La noi nu găsești acea umiditate. Oasele încep să scârțâie ca Omul de Tinichea din Vrăjitorul din Oz. Cum mergi se aud oasele: scârț, scârț.

Mai mult, la Verona băiatul bătrânei de care am avut grijă nu a putut să îmi facă rezidența, casa era pe numele unui nepot. Aveam dreptul, dar nu am reușit să obțin rezidența. Știam că e pe ducă bătrâna, nu credeam că mai are rost să stau în Verona – mai ales că avea demență senilă violentă. Și deja stătusem 2 ani și ceva.

Am venit în România ca să pot să îmi iau medicamente… pentru că, altfel, în România, într-o lună când veneam în vacanță, nu aveam timp să mă duc la un doctor. Și nu m-am tratat la timp…

În Italia nu m-am tratat deloc.Dacă aș fi stat acasă în România, dacă aș fi făcut analizele și luam pastilele din timp, stopam boala. Nu mai ajungeam la gradul de inflamație pe care îl am acum.

Am greșit că simțeam dureri și nu m-am tratat, am crezut că este de la greutatea pe care o ridicam.Când durerile au devenit foarte mari, nu am mai putut și am plecat să am grijă și de mine. [Imi arată cum degetele de la mâini și de la picioare sunt indoite și inflamate sever de la artrită reumatoidă. La fel genunchii și alte părți ale corpului].

Q: Se pare că am pierdut ocazia, Anul România – Italia, o oportunitate să luptăm pentru drepturile româncelor plecate.

TREBUIE FĂCUTĂ CAMPANIE DE CONȘTIENTIZARE PRINTRE FEMEILE ROMÂNCE ÎN INSTITUȚIILE STATULUI ROMÂN ȘI ÎN CELE ALE STATULUI ITALIAN CA BADANTELE SĂ NU LUCREZE FĂRĂ CONTRACT.

A : Badantele au venit în Italia din nevoie. Eu am lucrat așa [fără contract legal full time]pentru că nu se făceau contracte. Unde stau până găsesc o familie care să îmi facă contract?

Dar, de când am venit în România, nu îmi place. Lumea este din topor. Toată lumea crede că ai foarte mulți bani. Singura treabă care îmi place – să ies la o plimbare, să merg la un restaurant. Voluntariat nu am de ce să fac.

Cu bani nu găsesc de muncă pentru că am dureri mari. Criza de poliartrită reumatologică cu 3 luni la pat – depinde unde te prinde. Plus că am statut de pensionar pe caz de boală. Chiar dacă prin lege am dreptul să lucrez, nu mă angajează nimeni: că trebuie să lucrez la căldură, poziția șezut, nu mai mult de 2 kg în mână de ridicat.

Îmi arată deformările majore ale mâinilor și picioarelor de la artrită, faptul că nu își poate îndoi degetele de la mâini, că se încalță foarte greu.

Nu pot trăi cu 1200 de lei cât am acum pensia. Anul trecut am avut o criză. M-a prins la pat 3 luni și am slăbit 20 kg. Apoi m-a luat cervicala – îmi făcea bărbatul masaj. Nu îmi trăgeam singură pantalonii, stăteam ca babele de care am avut eu grijă. Pastilele pe care le iei sunt foarte dure. Cade părul din cap, curge sânge din nas – aveam intoleranțe.

Acum iau pastile care fac să nu mai simt durerea.

Și după ce m-am întors în România am mai stat cu o băbuță. Tot cu demență. M-a confundat cu o prietenă din copilărie.

Dar nu îmi place să stau în țară și să nu dorm la mine acasă. Nu aș accepta așa ceva, plus că nu sunt aceiași bani. Când ești departe și faci un sacrificiu, câștigi 1500 de euro în nordul Italiei și 600 euro în sud. În Iași primești 1500 – 2000 lei pe lună, care înseamnă 280/380 euro pe lună.

Pe mine cine mă caută, mă caută doar persoanele care vor să am grijă de părinții lor cu demență senilă. M-aș duce câteva ore, dar nu să dorm acolo. Dacă sunt în România, trebuie să fiu acasă.

Totuși, mă bucură micile succese.

Un șofer de taxi care își aduce aminte de mine după 30 de ani că am lucrat la ghișeu la Poștă. Alții care sună de Paști, Crăciun, Revelion. De Paști a sunat fiul lui Dina, și de Ziua mea. Să sune după câțiva ani înseamnă ceva, o mică urmă a rămas după mine…

Asta compensează cu nesimțirea pe care o văd. Îmi pare rău că am petrecut puțin timp cu părinții. M-aș întoarce mult mai devreme, dar părinții mei s-au îngrijit unul pe altul, nu știu dacă merita…

Fiind plecat de atâta timp, nu mai știi în ce țară îți este bine. Îți este dor de acasă, când vii, ești invidiat fără sens. Când mergi acolo, acolo nu este viață, pușcărie de aur.

Nu e chiar pușcărie, începi să devii un străin pe oriunde treci, și acasă tot străin ești. Te simți străin și alții te consideră străin. Vezi diferențele de mentalitate.